Azi, Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, în continuarea programului de vizite în judeţul Cluj, s-a deplasat în comunele Fizeşu Gherlii şi Sânmartin.
În localitatea Fizeşu Gherlii a verificat stadiul lucrărilor de reciclare a drumului judeţean pe tronsonul de 5,2 km, lucrări efectuate de către Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene Cluj, repreyentanţii regiei afirmând că până cel mai târziu marţi se vor finaliza lucrările pe acest tronson care a creat multe probleme şi necazuri locuitorilor din zonă.
În comuna Sînmartin, primăria era închisă, fiind imposibil dialogul cu edilii acestei comunităţi. Astfel, prefectul a discutat cu cetăţenii despre problemele cu care se confruntă comunitatea. De asemenea, a fost vizitat şi sediul poliţiei locale din comuna Sânmartin.
Acest deplasări ale prefectului judeţului Cluj vor continua în perioada următoare.
