De ziua lor, pompierii harghiteni au vrut să fie, ca de obicei, alături de cetățenii județului, pe care i-au poftit la să asiste la exerciţii utile, dar şi spectaculoase, să testeze unele mijloace de intervenţie şi să afle cum se pot apăra și cum pot da o mână de ajutor în situaţii de urgenţă. Parada militară a efectivelor şi tehnicii de intervenţie a fost primită cu aplauze.

Astăzi, de ziua lor, pompierii i-au invitat pe locuitorii orașului pe platoul din fața Palatului Administrativ din Mieecurea Ciuc, să vadă o parte din tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare, au răspuns întrebărilor lor și le-au dat sfaturi utile. Au urmat ceremonialul militar şi religios, cuvintele de felicitare adresate de către oficialităţi și un moment festiv, în cadrul căruia au fost înaintate în grad cadrele active care s-au distins prin pregătire profesională şi comportare deosebită.
„Mă simt în siguranță pentru că existați, sunt mândră pentru că sunteți parte a acestui minister și onorată că am ocazia să lucrez cu Dumneavoastră”, le-a transmis pompierilor ministrul Afacerilor de Interne, Carmen Daniela Dan.
„Arma pompierilor a trecut prin nenumărate evoluții și transformări majore, care au apropiat-o tot mai mult de cetățeni, consolidând sentimentul de securitate în rândul populației. (…) Anul acesta, 600 de milioane de euro din fonduri europene, suplimentare față de cele deja accesate, sunt disponibile pentru a continua modernizarea IGSU, iar acest lucru nu ne oferă decât garanția că vom fi mai pregătiți în oferirea unui răspuns mai eficient în situații de urgență. (…) Mai mult decât atât, sunt în curs de accesare prin programe europene fonduri în valoare de 40 de milioane de euro, ce vor fi alocate strict pregătirii personalului.(…) Anul acesta am arătat lumii întregi că avem o capacitate și capabilități de a organiza evenimente de amploare. Seminarul NATO din luna martie susținut la București, precum și Campionatul mondial de descarcerare și prim-ajutor de la Târgu Mureș sunt dovezi clare în acest sens. Stimați colegi, ofiteri, maiștri militari, subofițeri și voluntari, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți cu implicare și profesionalism cu fiecare misiune îndeplinită, pentru toate momentele dificile pe care ați reușit să le depășiți. Vă urez mult succes, cât mai multe împliniri, sănătate și bucurii alături de cei dragi. La mulți ani!”
„Este remarcabilă cooperarea foarte bună pe care o aveți în domeniul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență cu Ministerul Afacerilor Intrene, cu Ministerul Apărării Naționale, cu Consiliul Județean Harghita, cu comitetele locale pentru situații de urgență din județ și cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Avem nevoie de profesioniști în serviciile de urgență, dar și de oameni cu suflet mare, care, dincolo de faptul că își îndeplinesc atribuțiile, înțeleg și alină suferințele semenilor. Vă mulțimim pentru ceea ce ați făcut și pentru ceea ce veți face”, le-a transmis prefectul, pompierilor militari și civili, de ziua lor.
De asemenea au fost decernate diplome de excelenţă şi plachete aniversare pompierilor cu activitate meritorie în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi au fost premiaţi cu diplome, cupe şi medalii câştigătorii competiţiilor sportive organizate în cadrul „Cupei 13 Septembrie 2017”.
Între autospecialele modern și-au făcut loc și două „bătrânele”: un trabant roșu utilat cu sirene și dotări de intervenție la incendii și o pompă manuală hipo din 1982, ambele funcționale și folosite și astăzi cu succes.
„Pompa manuală aparține serviciului nostru de pompieri voluntari din Sânpaul și o folosim și astăzi, chiar dacă este din 1892. Este trasă de 2 cai, nu este greu de folosit și este mai utilă decât autospecialele mari când avem incendii în zona de deal și de munte, pe terenuri în pantă și în locurile strâmte, înguste”, a explicat Szabó Ferenc.
La ultimul nivel al Casei de Cultură a Sindicatelor a izbucnit un incendiu, autoscara este pregătită și doi pompieri cu furtunuri alimentate cu apă de la autospeciale de mare capacitate urcă pe acoperiș. La primul etaj, o victimă a rămas blocată în incintă; coborând pe corzi în rapel, își fac apariția pompierii specializați în alpinsm, eliberează bărbatul captiv, care se încolăcește strâns pe trupul unuia dintre ei și îl aduc în siguranță cu picioarele pe pământ, la propriu.
Sirenele SMURD se aud din nou: pompierii sunt solicitați la un accident rutier cu patru victime încarcerate. Urmează o adevărată desfășurare de forțe, urmărită cu sufletul la gură de zeci de spectatori: cei patru bărbați blocați în mașină, în stare de inconștiență, sunt evaluați de salvatori și li se acordă primul ajutor Între timp, echipajul de descarcerare începe să dezmembreze autovehiculul. Pentru a putea scoate victimele, salvatorii taie tabla, scot portierele, parbrizul, apoi reușesc să decapoteze mașina. Rând pe rând, victimele sunt scoase și transportate în siguranță la cel mai apropiat spital. Astăzi au fost, din fericire, doar scenarii ale unor evenimente care zilnic îi pun la încercare pe salvatori.
Tot astăzi, subunităţile operative din cadrul ISU Harghita din Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Topliţa, Bălan și Corbu și-au deschis porţile pentru toţi cei care au dorit să-i cunoască pe pompieri și se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator.
„Acum, la zi de sărbătoare, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă « Oltul » al judeţului Harghita îi asigură încă o dată pe cetăţenii harghiteni, că vor răspunde ori de câte ori vor fi solicitaţi pentru salvarea vieţii şi a bunurilor, în îndeplinirea generoasei lor meniri”, a conchis purtătorul de cuvânt al instituției, Alina Ciobotariu.
Daniela MEZEY