joi, ianuarie 1, 2026
-4.3 C
Baia Mare

Zilele Revistei de cultură „Tribuna 2014”

Revista de cultură Tribuna, editată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 10-13 octombrie 2014, la Hotelul „Belvedere” din Cluj-Napoca, o nouă ediţie a Zilelor Tribuna, ocazie cu care se vor aniversa şi cei 130 de ani de la prima apariţie a publicaţiei fondate de regretatul scriitor Ioan Slavici.
Programul manifestărilor include mai multe mese rotunde, dezbateri şi simpozioane, între care Poezia între artă şi cunoaştere, Rolul revistelor culturale în menţinerea şi edificarea culturii naţionale, Revista Tribuna şi rolul ei în cultura română, Romanul românesc contemporan. De asemenea, vor fi lansate peste 20 de volume de poezie, proză, eseu, traduceri recent apărute, printre autori aflându-se Andrei Marga, Marius Oprea, Daniel Corbu, Alexandru Uiuiu, Nicolae Iliescu, Nicolae Iuga, Adrian Suciu.
La acest Știri şi-au anunţat prezenţa academicienii Alexandru Boboc şi Nicolae Breban, scriitorii Aura Christi, Mircea Muthu, Liviu Antonesei, Ana Barton, Cristina Nemerovschi, Vasile Muste şi alţii.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img