marți, ianuarie 20, 2026
-11.3 C
Baia Mare

Zilele Maramureşului – sub semnul costumului tradiţional

Dacă prima ediţie a Zilelor Maramureşului s-a desfăşurat sub semnul multiculturalismului, în acest an, genericul sub care se derulează întreaga manifestare este dedicat costumului tradiţional. Aceasta şi pentru că, în acest an, ziua de 8 mai reprezintă Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România, iar tematica simpozionului de deschidere a sărbătorii este dedicată acestui subiect. În cea de-a doua zi a sărbătorii, se va organiza o paradă a portului popular, care va porni de la Consiliul Judeţean Maramureş, va străbate Centrul Vechi şi Parcul Regina Maria, ajungând la Muzeul Satului unde, pe scena din amfiteatru, va avea loc o paradă a modei cu creaţii de inspiraţie etno, ale cunoscutei creatoare Doinei Levintza.

La parada, organizată de artiştii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania Baia Mare, care va începe sâmbătă 7 mai 2016, la ora 17.00, sunt invitaţi toţi care au costume tradiţionale şi doresc să li se alăture. Costumele care vor fi purtate de artişti sunt încărcate de simboluri şi poveste, ele aparţinând unor nume care au făcut istorie în folclorul maramureşean: Valeriu Buciu, Nicu Moldovan etc.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img