duminică, ianuarie 11, 2026
-12.3 C
Baia Mare

Zile aglomerate pentru Salvamont Cluj

Afluxul mare de turiști în zona montană a județului în minivacanța de 1 Mai a dus și la o creștere a apelurilor către Salvamont Cluj.
Dacă cele mai multe solicitări au fost de informare, legate de traseele turistice – 7 apeluri, în 5 cazuri a fost nevoie de intervenția nemijlocită a salvatorilor din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvasepo Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj.
Cea mai amplă intervenție s-a desfășurat în noaptea de duminică spre luni, în zona stațiunii Muntele Băișori , când un grup de cinci persoane nu și-a mai putut continua drumul într-o zonă înzăpezită. După o acțiune de circa cinci ore, persoanele au fost recuperate și conduse în Băișoara, în jurul orei 3 dimineața.
La o intervenție au participat salvatorii montani din Cheile Turzii și la două, cei din Tarnița. În Făget, de asemenea, a mai fost trimisă o echipă într-un caz de rătăcire. Cheile Turzii și traseele din zona Tarnița – în continuare cu restricții din cauza copacilor căzuți – au fost cele mai căutate de turiști în această minivacanță, câteva mii, în fiecare zi, optând pentru aceste zone.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img