joi, aprilie 23, 2026
10.7 C
Baia Mare

Voluntarii din Recea s-au clasat pe primul loc la faza interjudețeană

Echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Recea s-a clasat pe locul I la etapa interjudețeană a Concursului Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, desfășurat în perioada 09.07 – 11.07, în Satu Mare. La competiție au mai participat echipaje din județele Arad, Bihor, Cluj, Satu Mare, Sălaj și Timiș.
Concurenții s-au întrecut în trei probe: pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4 X 100 metri și dispozitivul de intervenție. După o luptă strânsă, în care au dovedit că sunt cei mai bine pregătiți, membrii echipajului S.V.S.U. Recea s-au clasat pe locul I.
Echipa S.V.S.U. Recea s-a calificat astfel la etapa națională a competiției, care se va desfășura în luna august, în județul Vâlcea. În cadrul aceluiași concurs, echipajul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al S.C. Aramis Invest S.R.L. din Baia Mare s-a clasat pe un meritoriu loc IV. Felicitări celor două echipe maramureșene!

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img