sâmbătă, ianuarie 17, 2026
-4.3 C
Baia Mare

Vizită pastorală în parohia Recea Mică

Azi, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Recea Mică, protopopiatul Zalău, săvârșind în biserica parohiei Sfânta Liturghie. La slujbă au fost prezenți un număr mare de credincioși, veniți nu numai din parohie ci și din alte localități, care în decursul anilor au susținut atât material cât și spiritual lucrările de construcție a bisericii.

Parohia Recea Mică a fost înfiinţată în anul 2006, părintele paroh Mihai Dobocan fiind primul preot al acestei comunităţi. Nefiind ridicată o biserică în sat, primele slujbe s-au săvârşit în şcoala dezafectată din localitate, iar în acelaşi an a fost sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Petroniu piatra de temelie pentru un nou locaş de cult. Prin strădania celor 26 de familii şi a celor 24 de văduvi din localitate precum şi ale altor binefăcători, ridicarea locaşului de cult a evoluat cu repeziciune, biserica fiind târnosită în anul 2013, cu prilejul hramului, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img