miercuri, ianuarie 7, 2026
0.7 C
Baia Mare

Vizita delegației Episcopiei Sălajului în Germania

În perioada 6-10 octombrie, o delegație a Episcopiei Sălajului condusă de Preasfințitul Episcop Petroniu, la invitația Fundației Diakonia din Neuendettelsau, a efectuat o vizită în Germania. Cu această ocazie a avut loc a treia conferință pastorală ecumenică organizată de Episcopia Sălajului și Diakonia Neuendettelsau. În cadrul conferinței Preasfințitul Părinte Petroniu a prezentat referatul cu tema Pilda samarineanului milostiv. De asemenea, membrii delagației au vizitat așezăminte sociale și medicale, biblioteca și arhiva Diakoniei, au participat la evenimente culturale și au evaluat stadiul și perspectivele colaborării dintre cele două instituții partenere. Dintre proiectele de succes cu impact în sfera activității sociale derulate în parteneriat amintim Programul de formare profesională a tinerilor din Episcopia Sălajului aflat în al treilea an de derulare și, mai nou, Programul de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Episcopia Sălajului. Pe parcursul vizitei a avut loc, la sediul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord din Nuremberg o întâlnire cu Înaltpreafințitul Părinte Mitropolit Serafim.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img