joi, ianuarie 29, 2026
2.7 C
Baia Mare

Verde la educație pentru circulație (Galerie FOTO)

Pentru al doilea an consecutiv, poliţiştii bistriţeni, în parteneriat cu supermarketurile Lidl, au desfăşurat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud activităţi educativ-preventive în cadrul campaniei derulate la nivel naţional sub sloganul ,,Verde la educaţie pentru circulaţie”.

Sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 10.00, la cele trei supermarketuri partenere din municipiul Bistriţa şi oraşul Năsăud, zeci de copii au participat la un joc demonstrativ organizat de către ofiţerii de prevenire a criminalităţii şi poliţiştii rutieri. În parcările magazinelor au fost amenajate puncte de informare şi au fost amplasate orăşele miniaturale unde cei mici au avut ocazia să înveţe cum să fie pietoni responsabili.

Poliţiştii bistriţeni i-au învăţat pe copii semnificaţia semnelor de circulaţie şi cele mai importante reguli de care trebuie să ţină cont atunci când traversează strada. Ulterior, pe un covor demonstrativ, a fost simulată o traversare regulamentară, iar la finalul întâlnirii, sub îndrumarea poliţiştilor, copiii au avut ocazia să pună în practică ceea ce au învăţat, efectuând o traversare reală a străzii.

Lidl a decis să răsplătească efortul celor mici prin oferirea unor cadouri simbolice.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img