luni, ianuarie 19, 2026
-8.3 C
Baia Mare

USD o „chinezărie” și „un plagiat ieftin”

Cine mai crede că USL poate să continue să guverneze țara în armonie se cam înșeală. Problemele de la centru, generate de remanierea mai multor miniștri liberali are ecouri în Parlament și în teritoriu prin vocea aleșilor partidului condus de Crin Antonescu.

Cristian Bodea, un vechi „amic” al PSD, a catalogat noua alianță electorală, Uniunea Social Democrată (USD), drept „o chinezărie” și „un plagiat ieftin”. În opinia senatorului ales în Colegiul 2, noua construcție generată de PSD, în care a fost cooptat și PC (fost partener de Alianță de Centru Dreapta al liberalilor), „ridică semne de întrebare cu privire la strategii din PSD” și nu servește decât „păcălirii babelor de la țară”. Bodea a criticat azi politica social-democraților de a da pomeni electorale precum „electorata” (amânarea cu doi ani a plății a 50% din creditele românilor) sau creșterea pensiilor. Senatorul bihorean crede că, înainte de a face măriri de venituri, țara trebuie să producă banii respectivi. Adică lipsesc, consideră parlamentarul PNL, măsurile de de reală stimulare a afacerilor. Cât despre USD, Cristian Bodea nu se sfiește să spună că „este o mitocănie în față”, una prin care pesediștii ar urmări „să fure sigla USL”. Bodea este convins că prin apariția noii alianțe PSD vrea să forțeze ruperea USL, pregătindu-l astfel pe Victor Ponta să candideze pentru fotoliul prezidențial.

Referitor la soarta PNL după eventuala rupere a USL, Cristian Bodea spune că partidul său ar avea de câștigat, liberalii urmând să poată fi mai vizibili. Mai mult, senatorul bihorean îi arată din nou cu degetul pe social-democrați, afirmând cu privire la criza de la Palatul Victoria că pentru PSD nu mai e „rentabilă” guvernarea cu miniștri liberali mai vocali și care nu ar mai accepta orice de la șeful Executivului.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img