miercuri, februarie 11, 2026
3.7 C
Baia Mare

UNIUNEA PENTRU MARAMUREŞ: Mircea Man – Preşedinte

Administraţia împletită cu politica ţine de o artă pe care, stăpânind-o, constat că riscul major e să faci politică în loc de administraţie.

A fi preşedinte al Consiliului Judeţean e o responsabilitate uriaşă. Preşedintele lasă la învestire politica, şi-şi asumă destinul a sute de mii de maramureşeni.

Culoarea politică aparţine partidelor politice şi nu preşedintelui Consiliului Judeţean. Am pornit cu acest crez şi l-am pus în practică din anul 2008 şi până acum.

Pentru mine, pilonii de dezvoltare ai Maramureşului ţin de domeniile: sănătăţii, infrastructurii rutiere, aeriene şi feroviare, învăţământ, şi standardele europene ale comunităţilor – de la agricultură, turism până la viaţa de zi cu zi.

Cei patru piloni (cele patru domenii) sunt generatori de locuri de muncă. Am pus în practică, vreme de patru ani, această strategie şi crezul meu că administrarea judeţului trebuie păstrată în afara politicii.
Proiectele demarate sunt raportul dintre: am promis şi am făcut, înseamnă munca a patru ani.
Avem de constinuat proiectele, avem de construit o administraţie puternică în cadrul Consiliului Judeţean.

Candidez pentru a obţine din partea maramureşenilor al doilea mandat de preşedinte.
În 10 iunie am nevoie de VOTUL tuturor.

Votaţi: Mircea Man, preşedinte al Consiliului Judeţean din partea Uniunii Pentru Maramureş, poziţiaUNU pe buletinul de VOT!

Cu respect,
Mircea Man

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img