joi, ianuarie 15, 2026
-1.3 C
Baia Mare

Un teolog, voluntar în cadrul SMURD Șimleu Silvaniei

Începând cu data de 20.11.2017, marea familie a salvatorilor şimleuani s-a mărit cu un nou membru. Începând cu data de 20.11.2017, marea familie a salvatorilor şimleuani s-a mărit cu un nou membru. Începând cu data de 20.11.2017, marea familie a salvatorilor şimleuani s-a mărit cu un nou membru. Jozsa Nandor Lorand, un teolog în vârstă de 33 de ani, s-a gândit la într-ajutorarea semenilor săi şi s-a înscris la o activitate de voluntariat în cadrul proiectului naţional „Salvator din pasiune”. După derularea şi absolvirea a două cursuri la nivel local (cursul introductiv şi cursul de prim ajutor de bază) şi parcurgerea orelor necesare, a absolvit şi Cursul de prim ajutor calificat la Centrul de formare şi pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul Isu “Crişana” al judeţului Bihor.
Astfel şimleuanul şi-a început activitatea alături de paramedici în cadrul echipajului SMURD devenind un salvator pentru oameni., un teolog în vârstă de 33 de ani, s-a gândit la într-ajutorarea semenilor săi şi s-a înscris la o activitate de voluntariat în cadrul proiectului naţional „Salvator din pasiune”. După derularea şi absolvirea a două cursuri la nivel local (cursul introductiv şi cursul de prim ajutor de bază) şi parcurgerea orelor necesare, a absolvit şi Cursul de prim ajutor calificat la Centrul de formare şi pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul Isu “Crişana” al judeţului Bihor.
Astfel şimleuanul şi-a început activitatea alături de paramedici în cadrul echipajului SMURD devenind un salvator pentru oameni., un teolog în vârstă de 33 de ani, s-a gândit la într-ajutorarea semenilor săi şi s-a înscris la o activitate de voluntariat în cadrul proiectului naţional „Salvator din pasiune”. După derularea şi absolvirea a două cursuri la nivel local (cursul introductiv şi cursul de prim ajutor de bază) şi parcurgerea orelor necesare, a absolvit şi Cursul de prim ajutor calificat la Centrul de formare şi pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul ISU “Crişana” al judeţului Bihor.
Astfel şimleuanul şi-a început activitatea alături de paramedici în cadrul echipajului SMURD devenind un salvator pentru oameni.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img