joi, ianuarie 15, 2026
0.7 C
Baia Mare

Un șofer beat a provocat un accident de circulație în municipiul Blaj

Ieri dimineață, la ora 06.55, Poliţia Municipiului Blaja fost solicitată să intervină pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Păcii din municipiul Blaj.H.M., de 61 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul asupra acestuia, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Blaj.Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care pentru H.M. a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul a fost negativ.H.M. a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltată proba biologică, în vederea stabilirii alcoolemiei.Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img