sâmbătă, ianuarie 17, 2026
-5.3 C
Baia Mare

Un bărbat din Poplaca a fost reținut de polițiști, după s-a îmbătat și a agresat două persoane

În data de 9 august, în jurul orei 2145, Secția 1 Poliție Rurală Șelimbăr a fost sesizată despre o altercație care s-a produs în satul Poplaca, altercație în urma căreia două persoane au suferit vătămări corporale ușoare.

La fața locului, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit următoarele: pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri intrafamiliale mai vechi, în mediul stradal a avut loc o altercație verbală între doi localnici, tată și fiu, în vârstă de 53, respectiv 27 de ani, în urma căreia tatăl i-a provocat fiului său o plagă înjunghiată. Pentru a aplana conflictul, între cei doi a intervenit un localnic (în vârstă de 41 de ani), care l-a rândul său a fost agresat de bărbatul de 53 de ani.

Ambele victime au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu unde au primit îngrijiri medicale.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile instanței cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările în acest dosar continuă.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img