joi, ianuarie 15, 2026
0.7 C
Baia Mare

Un bărbat din Maieru s-a ales cu dosar penal pentru braconaj

La data de 26 mai a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanți ai gestionarilor fondului cinegetic Valea Mare au acționat pentru combaterea braconajului cinegetic și a nerespectării regimului armelor și munițiilor.

Cu această ocazie, polițiștii au identificat un bărbat, de 49 ani, din Maieru, în timp ce se afla la vânătoare, în zona ,,Văii Zmeului,, fără a deține autorizație în acest sens.

Acesta avea asupra sa o armă letală cu destinația vânătoare, deținută legal și cu 4 cartușe aferente.

De asemenea, a fost efectuată o percheziție a autovehiculului, aparținând bărbatului, unde au fost găsite 12 cartușe și un dispozitiv de ochire pe timp de noapte.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, iar arma, muniția și accesoriile au fost ridicate în vederea confiscării.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img