sâmbătă, ianuarie 3, 2026
0.7 C
Baia Mare

Turneu de promovare a futnetului, sâmbătă, la Satu Mare

Sâmbătă, 10 iunie, între orele 15.00 și 17.00, pe platoul din fața Casei de Cultură din Satu Mare, va avea loc un turneu de promovare a futnetului.

Acțiunea este organizată de către Asociația de Futnet, în cooperare cu Primăria Satu Mare, sponsor principal urmând a fi producătorul înghețatei Alpin.
Evenimentul va fi onorat de echipa națională de futnet a României care va susține meciuri demonstrative. Poate cel mai spectaculos duel se anunță a fi contra echipei Junii Sătmarului, alcătuită din pensionari septuagenari și octogenari care, recent, au încântat la Cupa ”Zilele Clujului”.
Deoarece se dorește un arc peste timp, competiția se adresează în mod special copiilor și tinerilor pe care dorim să îi atragem să practice în mod constant, la nivel de performanță, futnetul.
Astfel, pe timpul verii, sub conducerea localnicului Doru Țuțoraș, dar și sub supravegherea Asociației de Futnet, vor avea loc antrenamente centralizate pentru sătmăreni, în vederea creării unui fond numeros și valoros de jucători.
Intrarea și participarea la evenimentul de sâmbătă este liberă. În plus, fiecare practicant de futnet se va îndulci cu delicioasa înghețată Alpin.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img