luni, mai 4, 2026
24.7 C
Baia Mare

Trei bărbați din Dragu reținuți de polițiști în urma unor percheziții. Făptașii au furat animale din curțile oamenilor din Zimbor

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sînmihaiu Almașului împreună cu polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Hida, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat miercuri, 21 martie a.c., patru percheziții domiciliare la locuințele a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, toți din comuna Dragu, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

Din probatoriul administrat s-a stabilit că, în noaptea de 14 spre 15 martie a.c., cei patru au pătruns în anexele gospodărești ale unei persoane din comuna Zimbor, de unde au sustras animale, păsări ( patru miei, doi porci și 16 păsări) și un motofierăstrău.

Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 3500 de lei, fiind recuperat 20 %.

Astfel, în baza ordonanțelor de reținere emise de polițiști, trei dintre aceștia au fost reținuți și depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi vor fi prezentanți Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestora.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img