vineri, ianuarie 23, 2026
2.7 C
Baia Mare

Transportul public de persoane, în atenția polițiștilor sibieni

În data de 4 decembrie a.c., în intervalul orar 6,00 — 10,00, la nivelul județului Sibiu a fost organizată și desfășurată o acțiune amplă având drept scop prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane.

Acțiunile s-au derulat în întregul județ, îndeosebi pe drumurile naționale tranzitate de curse regulate de transport public de persoane.

Cu această ocazie, au fost testați alcoolscopic 97 de conducători auto. În jurul orei 7,00, pe DN 1, zona Veștem, polițiștii au identificat un șofer care, la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat rezultatul de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta în condițiile în care conducea un autobuz în care se aflau peste 20 de persoane. Conducătorul auto, sibian în vârstă de 48 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice timp de 90 de zile.

Pentru nerespectarea timpilor de repaus au fost sancționați trei conducători auto, alți șase fiind depistați în trafic la volanul unor microbuze sau autobuze care prezentau defecțiuni tehnice. Pe lângă amenda aplicată conducătorilor auto, polițiștii au reținut și certificatele de înmatriculare ale celor șase autovehicule până la remedierea defecțiunilor constatate.

Pentru alte abateri au fost sancționați alți 16 conducători auto care fie foloseau telefoanele mobile în timp ce conduceau, fie nu au avut asupra lor documentele impuse.

În total, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Acțiunile de impunere a respectării normelor rutiere și de creștere a gradului de siguranță în trafic vor continua.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img