marți, ianuarie 13, 2026
-15.3 C
Baia Mare

Traficanţi de droguri, urmăriţi în Austria, prinşi la Negreşti-Oaş

Polițiștii din Satu Mare, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat 3 bărbați căutați de autoritățile din Austria, pentru trafic de droguri de mare risc.

La data de 26 mai, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare şi cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au depistat trei bărbați, din Negreşti Oaş, cu vârste de 21, 23 și 26 de ani, care erau urmăriţi internațional.
Pe numele celor în cauză, autoritățile judiciare din Austria au emis mandate europene de arestare, fiind bănuiţi că fac parte dintr-o grupare infracțională organizată, specializată în trafic de droguri de mare risc.
Pentru depistarea acestora, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile austriece.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img