miercuri, martie 11, 2026
5.7 C
Baia Mare

Țigări de contrabandă confiscate de poliţiştii maramureșeni

Ieri, 1 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat o acţiune pentru verificarea comerțului cu produse alimentare și nealimentare în unități de tipul pensiunilor, restaurantelor și cafenelelor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări.
Au fost verificate 26 de societăți comerciale și 3 persoane fizice care desfășoară activități în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, dar şi în localităţile limitrofe, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1500 de lei.
De asemenea, în comuna Cerneşti, a fost identificată o femeie care punea în vânzare la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, cantitatea de 676 pachete ţigarete, bunuri care trebuiau suspuse unui regim vamal. Asupra întregii cantităţi de ţigarete, în valoare de 8.112 lei, s-a dispus măsura indisponibilizării, până la finalizarea cercetărilor. În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, se efectuează acte de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img