joi, ianuarie 29, 2026
2.7 C
Baia Mare

Tichete sociale pentru bistrițenii vulnerabili din punct de vedere social

Persoanele vulnerabile din punct de vedere social, din Bistrița, vor beneficia în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022 de tichete sociale pe suport electronic în valoare de 250 de lei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 63/2022.

Acest sprijin se acordă o dată la două luni pentru achiziționarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde.

Beneficiarii programului care vor depune solicitare la Primăria municipiului Bistrița sunt:
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei și nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei;
– familiile monoparentale, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei și nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei;
– persoanele fără adăpost.

Aceste categorii de beneficiari trebuie să depună o cerere tip care este disponibilă la sediul Direcției de Asistență Socială Bistrița, strada Dornei nr. 12, zilnic, de luni până joi între orele 7-18 și vineri între orele 7-16.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img