luni, ianuarie 19, 2026
-0.3 C
Baia Mare

Testare COVID-19 si în zilele de weekend la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Testare COVID-19, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, inclusiv în zilele de weekend la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba IuliaSpitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a prelungit programul de testare pentru depistarea COVID-19, iar pacienţii care au bilet de trimitere de la medicul de familie se pot prezenta la punctul de testare din curtea unităţii medicale inclusiv în zilele de weekend, sâmbătă şi duminică, între orele 8.00 -12.00.SJU Alba Iulia a decis prelungirea programului de testare, având în vedere creşterea numărului de cazuri şi pentru a veni în sprijinul pacienţilor, suspecţi de COVID-19, dar care nu reprezintă urgenţe medicale.Precizăm că în Unitatea de Primiri Urgenţe se efectuează, în continuare şi în aceleaşi condiţii, testarea pentru depistarea COVID-19 fără bilet de trimitere de la medicul de familie (pacienţii care se prezintă aici reprezintă urgenţe medicale). Testarea la punctul din curtea SJU Alba Iulia (Bulevardul Revoluţiei, nr. 23) este organizată separat faţă de testarea în UPU.Astfel, pacienţii suspecţi, care au bilet de trimitere de la medicul de familie, se pot prezenta la punctul de triaj 2 (cabinet medical modular din curtea unitatii medicale) pentru recoltarea de probe. Pacienţilor li se vor prelua date de contact, iar rezultatele le vor primi în aceeaşi zi.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img