sâmbătă, ianuarie 31, 2026
3.7 C
Baia Mare

Tânăr din Românași, reținut pentru furt calificat

La data de 24 mai a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 31 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.

Din datele şi probele administrate în perioada noiembrie 2021 şi până în prezent, de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, a rezultat presupunerea rezonabilă că un tânăr de 31 de ani, din comuna Românaşi, ar avea preocupări de natură infracţională, fiind bănuit de comiterea a două infracţiuni de furt calificat şi două de tentativă la infracţiunea de furt calificat.

Ieri, tânărul a fost condus la audieri. În baza probatoriului administrat, în sarcina acestuia s-a stabilit că, în perioada 15 decembrie 2021-24 mai a.c., pe timpul nopţii, ar fi sustras din două scări de bloc, din municipiul Zalău, două biciclete şi două cărucioare pentru copii. Tot în perioada de referinţă, acesta ar fi pătruns într-o societate comercială, din municipiul Zalău, cu gândul de a sustrage bunuri, însă a fost prins de agentul de pază. În noaptea de 23 spre 24 mai a.c., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi încercat să intre prin efracţie într-o unitate de învăţământ, însă nu a reuşit.

Prejudiciul cauzat în aceste fapte penale este 5200 de lei, fiind recuperat 50%.

Persoana bănuită de comiterea faptei a fost reţinută, iar astăzi va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Ordine Publică.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img