luni, ianuarie 19, 2026
-10.3 C
Baia Mare

Tânăr aflat în urmărire internaţională pentru furt calificat, identificat şi reţinut de poliţiştii hunedoreni, la Petrila

În data de 26.01.2022, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Petrila, în colaborare cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Hunedoara, au efectuat o acțiune pe raza orașului Petrila în cadrul căreia au reuşit identificarea și reținerea unui tânăr în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia a fost emis, de către autoritățile judiciare din Germania, un mandat european de arestare.
După efectuarea controlului corporal sumar, tânărul a fost condus la sediul Poliției Orașului Petrila şi i s-a adus acesteia la cunoștință conținutul mandatului european de arestare (din cuprinsul căruia rezultă că este cercetat pentru săvârșirea, pe teritoriul Germania, a unor infracțiuni de furt calificat – din locuinţe).
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Alba-Iulia, cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img