joi, ianuarie 22, 2026
0.7 C
Baia Mare

Start la noile cursuri de break dance la Passion4Salsa

Grupul Passion4Salsa Satu Mare începe noile cursuri de break dance începând de mâine, ora 19.00. Instructorul care va lua în primire cursanţii este cunoscutul Boci B.boy, cel care a câştigat concursul naţional Mediabefuto, secţiunea dans.

Boci îi va învăţa pe cei pasionaţi de la istorie, stil, mişcări până la coordonare absolut totul. Cursurile încep de marţi, 10 iulie, şi se vor desfăşura la Grand Mall, etajul 2.

Preţul unui abonament de opt ore de dans este 65 de lei. Înscrierile se fac prin e-mail la monicavarga@aol.com, la subiect menţionând numele, prenumele, vârsta şi eventualele experienţe în dans sau cursuri absolvite, respectiv un număr de telefon la care puteţi fi contactaţi.
Vă mai puteţi înscrie şi personal în zilele de: miercuri între orele 19.30 şi 21.00, vineri între 18.00-22.00 sau sâmbăta de la 10.00 la 14.30. Plata se face prin transfer bancar la următorul cont RO78BTRL03101201B84591XX
titular cont VARGA MONICA ANAMARIA.

Atenţie, la noi nu există limită de vârstă inferioară, aşadar, sunt aşteptaţi şi copii, iar dacă se vor aduna în număr de peste 10 prichindei sub şapte ani, se va constitui şi grupa piticilor. Cei cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani vor face parte din grupa copiilor, iar cei peste 14 ani se consideră adulţi.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img