duminică, februarie 1, 2026
4.7 C
Baia Mare

Șoferiță din Chiuza, depistată cu 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie în cadrul căruia efectuează cercetări.

În fapt, în după-masa de ieri, 6 septembrie, în cadrul acțiunilor preventive efectuate în trafic, polițiștii din Beclean au oprit pentru control, pe Drumul Național 17D, între localitătile Chiuza și Piatra, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie.

A fost identificată ca fiind în vârstă de 34 de ani, din Chiuza, iar în urma verificărilor efectuate, a reișit faptul că se află sub influența alcoolului. Valoare indicată de aparatul etilotest a fost de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea detrminării alcoolemiei.

Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută la articolul 336 din Codul Penal.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img