Sari la conținut
Noutăți
Știri

Pompierii voluntari din Copșa Mică au donat sânge

Pe lângă executarea misiunilor care implică menținerea siguranței cetățenilor, Pompierii Voluntari Copşa Mică s-au alăturat oeri, 1 noiembrie…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Sibiu
Pompierii voluntari din Copșa Mică au donat sânge

Pe lângă executarea misiunilor care implică menținerea siguranței cetățenilor, Pompierii Voluntari Copşa Mică s-au alăturat oeri, 1 noiembrie 2016, campaniei de donare de sânge organizate la nivel național „Donează sânge! Salvează o viaţă!”, ajunsă anul acesta la a XI-a ediție.
Împreună cu dl. primar Mihalache Daniel Tudor şi şeful SVSU Copşa Mică, Vasiu Dan Ioan, pompierii au fost prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sânge în spitalele din judeţ. Conştienţi că un singur donator poate salva alte 3 vieţi, pompierii voluntari din Copşa Mică şi au adus şi ei contribuţia la această amplă acţiune umanitară iniţiată de Patriarhia Română, Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Sibiu

Articole din Județ