Sari la conținut
Noutăți
Știri

Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 organizează, în perioada 22-24 februarie, evenimentul „Gusturile Iernii”

În cadrul acestuia vizitatorii vor putea lua parte la o serie de manifestări dedicate promovării Gusturilor Sibiului, a…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Sibiu
Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 organizează, în perioada 22-24 februarie, evenimentul „Gusturile Iernii”

În cadrul acestuia vizitatorii vor putea lua parte la o serie de manifestări dedicate promovării Gusturilor Sibiului, a producătorilor și produselor locale, precum și a rețelei de restaurante locale partenere ale Programului, cuprinse în Cartea Gusturilor.

Zilnic între orele 10-18 cei interesați sunt invitați la complexul Redal Expo din Sibiu (Str. Johann Sebastian Bach, nr. 4) la concursuri și demonstrații culinare realizate de bucătari parteneri, la o piața țărănească cu produse locale și de sezon la care vor participa atât producătorii din Piața Transilvania cât și producători din zona Mediașului, la o expoziție cu vânzare de slănini și brânzeturi maturate, un concurs de făcut cârnați, o expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești și la o tombolă pentru câștigarea celei mai gustoase slănini din cadrul târgului. Accesul publicului la eveniment este gratuit.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Sibiu

Articole din Județ