duminică, ianuarie 18, 2026
-8.3 C
Baia Mare

Reținut de polițiștii orădeni după ce a fost implicat într-un Știri|Bihor rutier, în timp ce conducea cu o concentrație alcoolică ridicată și fără a poseda permis de conducere

Luni, 19 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din comuna Brusturi, județul Bihor, care, la ora 21.30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Italiană din Oradea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a fost implicat într-un Știri|Bihor rutier fără victime (a acroșat un autoturism parcat).

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului Rutier Oradea l-au reținut pe tânărul de 24 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img