miercuri, februarie 11, 2026
3.7 C
Baia Mare

Rebrișoara: Incendiu urmat de o explozie

Luni, 22 februarie a.c., la ora 00.01, dispeceratul integrat ISU — SAJ a fost informat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă a unui imobil din localitatea Rebrișoara. Două echipaje de stingere din cadrul Secției de Pompieri Năsăud și un echipaj B2 aparținând Serviciului Județean de Ambulanță au fost direcționate de urgență la locul indicat. Pompierii militari au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite în mai puțin de jumătate de oră, protejând astfel obiectivele învecinate.

În anexa cuprinsă de flăcări se aflau două tuburi de oxigen (dintre care unul era încărcat), iar în timp ce proprietarul încerca să asigure prima intervenție pentru stingerea incendiului, cu ajutorul unui furtun de grădină, tubul de oxigen încărcat a explodat. Din fericire, acesta se afla la distanță de câțiva metri față de locul deflagrației, suflul exploziei fiind extrem de puternic, provocând îndepărtarea a circa 30 mp acoperiș anexă și spargerea geamurilor de la două case de locuit învecinate. Intervenția a fost îngreunată de existența celei de-al doilea tub în zona de manifestare a incendiului, însă, prin măsurile specifice întreprinse, pompierii militari au îndepărtat riscul producerii unei alte deflagrații.

Bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost preluat de echipajul medical SAJ, cu suspiciune de fractură la membrul superior drept și transportat la CPU Năsăud.

În urma incendiului, respectiv a deflagrației, pagubele înregistrate au fost următoarele: au ars magazia de lemne, centrala termică, 300 kg lemne și aproximativ 30 mp acoperiș, iar la proprietățile învecinate au fost sparte patru geamuri și s-au degradat 8 mp acoperiș, respectiv patru geamuri și o ușă.

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurt circuit electric la un cablu electric neizolat corespunzător.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img