luni, ianuarie 12, 2026
-6.3 C
Baia Mare

Raliul Sibiului se defășoară în perioada 6-7 octombrie

Asociația Clubul Sportiv Aria pentru Sport organizează în perioada 6-7 octombrie Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017, etapa a 7-a din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Vehicule Istorice de Competiție.

Evenimentul va debuta joi, 5 octombrie, la ora 20, cu startul festiv din Piața Mare. Vineri, 6 octombrie competiția va începe la ora 15, cele 71 de echipaje urmând să parcurgă 14 probe speciale pe un traseu de 30 de kilometri ce include Nucet, Curmătură și Păltiniș. A doua zi de competiție este și mai încărcată, organizatorii pregătind un traseu de 86 de kilometri spre Boarta, Răvășel, Nucet, Noul Român și Chirpăr. Cea mai spectaculoasă probă, Super Speciala din centrul Sibiului, va avea loc sâmbătă, 7 octombrie 2017,de la ora 18.

Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 este un eveniment organizat în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2017.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img