vineri, ianuarie 16, 2026
3.7 C
Baia Mare

Radu Moldovan: La finalul anului 2015 vom avea un Ambulatoriu modernizat

Policlinica de pe strada Gării se va muta în viitorul apropiat în complexul spitalicesc situat pe strada Alba Iulia, motivul fiind reabilitarea actualului sediu. Licitaţia a fost câștigată de trei firme care s-au asociat în vederea efectuarii lucrărilor: SC Euras SRL Satu Mare, SC Creativ Group SRL Bistriţa şi SC Izorep SRL Târgu Mureş. Oferta firmelor cărora li s-a atribuit reabilitarea Policlinicii câştigătoare a fost de 9.943.624,62 lei fără TVA, iar contractul s-a semnat luni, 27 ianurie, la sediul CJ.

Managerul Spitalului Județean, dr. Gelu Buta, a declarat: ,, În ultimii 20 de ani, mentalitatea a fost ca ambulatoriul de specialitate să treacă pe un plan secundar. Acum revenim la ideea de dinainte de 1989, în care ambulatoriul avea menirea de asistenţă medicală secundară. Medicii de familie asigură asistenţa medicală primară, policlinicile cea secundară, iar spitalul asistenţa medicală terţiară.”

,,Pentru furnizarea de echipament de specialitate urmează licitaţia, până la începutul lunii aprilie. Pe finalul anului 2015 vom avea un Ambulatoriu modernizat, cu tot ceea ce trebuie în fiecare cabinet medical” a punctat Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Lucrările vor dura 16 luni. Clădirea Ambulatoriului, Policlinia de pe strada Gării, va fi reabilitată în totalitate.

Raimond Petruț

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img