sâmbătă, ianuarie 31, 2026
5.7 C
Baia Mare

Program extins la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor Satu Mare, până la Referendum

Măsuri pentru asigurarea stării de legalitate a cetăţenilor luate la nivelul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor şi Ghişeu Unic din cadrul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor (DEP) a municipului Satu Mare cu ocazia referendumului organizat la data de 29 iulie 2012.

La nivelul DEP Satu Mare – Serviciul de Evidenţă a Persoanelor şi Ghişeu Unic s-au luat următoarele măsuri specifice:
– soluţionarea cazurilor particulare ale solicitanţilor care nu îndeplinesc condiţiile necesare eliberării cărţii de identitate prin eliberarea unor cărţi de identitate provizorii;
– intensificarea activităţilor de actualizare a bazelor de date cu toate informaţiile privind modificările intervenite în statutul civil al persoanelor (schimbări de nume, decese etc), domiciliul sau reşedinţa acestora, pierdere/redobândirea drepturilor electorale şi corectării tuturor erorilor din bazele de date;
– adaptarea programului de lucru cu publicul astfel încât să se rezolve în mod operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot, astfel:
– program extins în zilele de 17, 18, 24 şi 26 iulie, între 8.30 – 18.30, respectiv
în zilele de 28 iulie între 08.00 – 16.00, iar în 29 iulie între orele 08.00 – 20.00.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img