sâmbătă, februarie 21, 2026
2.7 C
Baia Mare

Prins în timp ce fura bani din cutia pentru donații a Mănăstirii Nicula

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla – Postul de Poliţie Comunal Fizeșu-Gherlii, împreună cu un agent de pază, au depistat, în flagrant delict, un bărbat care sustrăgea bani dintr-un lăcaș de cult.

Astfel, ieri, în jurul orei 12:00, un bărbat ar fi încercat să sustragă bani din cutia pentru donații dintr-un lăcaș de cult din Nicula. Acesta ar fi deschis cutia prin forțarea sistemului de închidere, moment în care ar fi declanșat alarma instalată.

Astfel, polițiștii, sesizați de agentul de pază, au intervenit de îndată, și au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din județul Harghita.

Circa 500 de lei, bani care se aflau în cutie, au fost recuperați.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat – în forma tentativei, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img