miercuri, aprilie 22, 2026
2.7 C
Baia Mare

Prima arestare în dosarul icoanelor furate

Cele trei persoane reţinute în dosarul furtului de icoane presupuse a fi de patrimoniu au ajuns ieri în faţa judecătorilor din Orăştie. După ore în şir de audieri, suspecţii şi-au repetat povestea în faţa magistraţilor. Unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în timp ce alţi doi au scăpat. Dar nu de tot.

După o serie de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Sibiu şi Mureş, anchetatorii hunedoreni, ajutaţi de mascaţi, au reuşit să recupereze 80 dintre cele 92 de icoane dispărute din mai multe biserici de lemn monument istoric. La finalul acestei acţiuni procurorii au emis mandate de reţinere pentru trei dintre suspecţii în acest caz. Presupuştii hoţi au fost duşi ieri la Judecătoria Orăştie, cu propunere de arestare preventivă. Unul dintre ei, în vârsă de 63 de ani din comuna sibiană Brateiu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în timp ce amicii săi, de 26 şi respectiv 46 de ani, din aceeaşi localitate, au scăpat doar cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Decizia luată ieri de către judecători poate fi însă atacată, condiţii în care dosarul va ajunge pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Cele 92 de icoane au dispărut în perioada august-septembrie din mai multe biserici de lemn din ţară, trei aflându-se în judeţul Hunedoara. Anchetatorii cred că obiectele fac parte din patrimoniul cultural-naţional al României, însă doar o expertiză de specialitate va putea stabili acest lucru. În urma percheziţiilor la locuinţele suspecţilor, dar şi a unor colecţionari, oamenii legii au recuperat cea mai mare parte dintre icoanele pe lemn şi sticlă declarate dispărute din lăcaşele de cult.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img