vineri, ianuarie 16, 2026
-1.3 C
Baia Mare

Prejudiciul unui furt a fost recuperat integral de polițiștii bistrițeni

Ieri, 12 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale cu privire la comiterea unui furt, a fost identificat un bărbat de 57 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei.

Furtul a fost sesizat în aceeași zi, de o femeie căreia i-au fost sustrase din taximetrul pe care îl conducea, o borsetă cu mai multe documente personale și suma de 2.500 de lei.

Polițiștii l-au depistat pe bărbatul de 57 de ani care fusese transportat cu taxi-ul în aceeași zi, iar în posesia lui au fost descoperite documentele și banii sustrași. Bunurile au fost recuperate în totalitate și restituite păgubitei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută la art. 228 din Codul Penal, de către Biroul de Investigații Criminale al Poliţiei Municipiului Bistriţa.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img