sâmbătă, ianuarie 24, 2026
3.7 C
Baia Mare

Porţile de la intrarea în Parcul Municipal, inaugurate astăzi de primarul Cătălin Cherecheş

Cele două porţi de la intrarea în Parcul Municipal „Regina Maria” au fost inaugurate astăzi, 7 iunie, de către primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. La eveniment au fost prezenţi şi secretarul Primăriei Baia Mare, Rodica Brad, viceprimarul Istvan Ludescher sau Eleonora Gheţe, şefa de la SPAU.

„Vinovat” de modul în care au fost create cele două porţi se face artistul băimărean Gyuri Csaba, care a reuşit să monteze pe mânerele de la cele două porţi simbolul chinezesc al dragonului.

„Ca un prim pas în ceea ce priveşte demersurile noastre de amenajare şi extindere a acestui parc, pentru că mai avem un proiect legat de 5 hectare pentru extinderea parcului, am dorit să începem, ca orice gospodar adevărat, de la poartă.

Şi am reabilitat cele două porţi într-o manieră artistică, astfel încât băimărenii să vadă că şi această faţă a oraşului se schimbă încet, încet. Vom avea câteva simboluri legate de istoria noastră, de cultura noastră…”, a declarat primarul Cătălin Cherecheş.

Rareş Bogdan

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img