marți, ianuarie 27, 2026
4.7 C
Baia Mare

Poliția Locală Oradea continuă acțiunile pentru depistarea mașinilor abandonate din oraș

Primăria Municipiului Oradea, prin Poliția Locală, continuă acțiunea de eliberare a domeniului public de maşinile abandonate care încurcă circulaţia sau ocupă inutil locuri de parcare.

Din luna aprilie până în prezent au fost ridicate 17 mașini abandonate, nici una dintre acestea nefiind revendicată până în prezent.

Deținătorii unor astfel de autoturisme sunt somați să le mute de pe domeniul public, în termenul legal de 10 zile de la afișarea somației pe caroseria vehiculului de către agenţii constatatori din cadrul Poliției Locale.

Potrivit legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculului fără stăpân sau abandonat pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ teritoriale, refuzul de a se conforma somației se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.

Fiind necesară eliberarea domeniului public, la împlinirea termenului dat prin somații vehiculele vor fi ridicate, transportate și depozitate în spațiul special destinat depozitării vehiculelor fără stăpân.

În situația în care vehiculele nu vor fi revendicate de proprietarii sau de deținătorii legali în termenul prevăzut de lege, acestea vor trece în proprietatea Municipiului Oradea și vor fi valorificate în condiţiile legii.

Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, tel: 0259/408.839.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img