vineri, februarie 20, 2026
5.7 C
Baia Mare

PNL Maramureș cere președintelui Băsescu să nu amenințe primarii

PNL Maramureș consideră incalificabilă amenințarea proferată de președintele suspendat, Traian Băsescu, la adresa primarilor și funcționarilor din MAI. 

‘Este inacceptabil că un președinte suspendat proferează amenințări cu pușcăria în direct la televizor, la adresa oamenilor care, în conformitate cu legislația în vigoare, se vor ocupa, în perioada urmatoare, de actualizarea listelor electorale permanente. Legislația în domeniu este foarte clară, iar primarii și funcționarii de la instituțiile implicate în acțiunea de actualizare a listelor electorale permanente, nu au nevoie de “indicațiile” presedintelui suspendat Traian Băsescu, pentru a-și face pe deplin datoria. Este foarte clar că pe listele electorale permanente nu trebuie să fie înscriși cetățenii români cu drept de vot care nu domiciliază în localitatea respectivă, debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă si nici cei decedați”, scrie pe blogul său Ioan Beuca, consilier județean PNL Maramureș.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img