duminică, ianuarie 18, 2026
-8.3 C
Baia Mare

Peste 250 de jandarmi la mănăstirea Nicula

Pentru desfășurarea într-un climat sigur a manifestării religioase din perioada 14 – 15 august a.c. prilejuită de Hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’ a Mănăstirii Nicula, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică în zonă.

Jandarmii vor fi prezenți încă din data de 13.08.2017 atât pe traseele de afluire/defluire, în zona mănăstirii și în interiorul acesteia pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.

Măsurile luate vor viza asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică care să le permită credincioșilor reculegerea dorită în fața Icoanei făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Nicula.

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la procesiunea greco-catolică organizată luni, 14 august a.c., pe traseul care va fi parcurs, pe jos, din municipiul Gherla până la mănăstirea Nicula.

Jandarmeria Cluj recomandă participanților să-și supravegheze obiectele de valoare deținute și să evite implicarea în orice fel de conflict.

În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img