miercuri, ianuarie 14, 2026
-5.3 C
Baia Mare

Patru maramureşeni cercetaţi pentru braconaj

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaţilor Ciurte Arghil, Petrişor Ioan Petru şi Timiş Vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului provenit din braconaj şi uz de armă letală, fără drept, precum şi a inculpatului Rus Cristian Florin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de transportul vânatului provenit din braconaj şi tăinuire.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 04.09.2011, inculpaţii au participat la o acţiune de vânătoare organizată pe un fond de vânătoare din judeţul Maramureş, ocazie cu care, inculpaţii Ciurte Arghil, Petrişor Ioan Petru şi Timiş Vasile au făcut uz de armă letală, fără drept, împuşcând trei exemplare din specia căprior.

După ce au eviscerat şi jupuit cele trei exemplare de vânat, inculpaţii Ciurte Arghil, Petrişor Ioan Petru şi Timiş Vasile împreună cu inculpatul Rus Cristian Florian le-au transportat cu maşina acestuia din urmă de pe fondul de vânătoare, serviciu pentru care a primit pentru consumul propriu, carne de vânat, cunoscând că provine din braconaj.

Prejudiciul cauzat Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş se ridică la 7.000 de euro.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

R.B.

foto: adevarul.ro

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img