marți, ianuarie 20, 2026
-6.3 C
Baia Mare

Oșanul care a lăsat un copil accidentat să moară pe marginea drumului, arestat

În cursul zilei de vineri, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, față de tânărul de 29 ani din localitatea Coca, cercetat pentru săvârșirea săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, polițiștii negreșteni au emis pe numele lui ordonanță de reținere.

În urma prezentării acestuia, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, Judecătoria Negrești Oaș a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
De asemenenea, pentru bărbatul de 34 de ani din Petin, cel care a accidentat joi o femeie pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Lucian Blaga din Satu Mare, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a emis pe numele acestuia ordonanță de luare a măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img