sâmbătă, aprilie 18, 2026
18.7 C
Baia Mare

Oșan prins cu armă și muniție, fără să posede autorizație

În data de 08.08.2016, polițiștii Secției Rurale Gherța Mică, aflați în desfășurarea unei acțiuni pe linia verificării modului de respectare a regimului armelor și munițiilor, au identificat un bărbat de 62 de ani, din comuna Gherța Mică, județul Satu Mare, care deținea la domiciliul său o pușca cu aer comprimat și 11 bile din plumb, fără a deține autorizație pentru acestea.

Pușca împreună cu muniția, respectiv 11 bile din plumb au fost ridicate în vederea confiscării iar cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau portul, fără drept, de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, faptă prevazută si pedepsită de art. 342 alin. 2 din Codul Penal.

În cursul zilei de ieri, pe principalele artere din județ, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere.

Astfel, pentru abaterile constatate au fost aplicate 154 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, în valoare de 16 785 lei și au fost reținute în vederea dreptului de a conduce 6 permise de conducere, majoritatea pentru efectuarea de manevre neregulamentare de depășire.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img