joi, ianuarie 29, 2026
2.7 C
Baia Mare

Orban Viktor promite suspendarea controlului amănunțit la Vama Petea – Csengersima

După ce în aprilie Ungaria a reintrodus controlul amănunțit la toate punctele de trecere a frontierei, la intrarea pe teritoriul țării, revenind la o situație specifică anilor „90 pe care o credeam demult uitată, cu cozi uriașe, nervi și scandal, se pare că premierul Viktor Orban s-a răzgândit, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe sătmăreni.

Cel puțin așa susțin președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, care s-au întâlnit joi cu premierul țării vecine, la inaugurarea piscinei de instruire în înot de la Csenger.
Potrivit postărilor acestora de pe Facebook, Viktor Orban le-ar fi promis suspendarea controlului amănunțit la PTF Petea – Csengersima, ceea ce înseamnă că timpul de așteptare ar urma să fie redus semnificativ, dar nu s-a precizat exact când anume va intra în vigoare această nouă măsură.
În același timp, premierul maghiar a promis deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între Vetiș și Csenger și a anunțat că începe proiectarea prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la granița cu România.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img