marți, martie 31, 2026
5.7 C
Baia Mare

Oltean: PSD a votat împotriva legii cămătăriei / Moldovan: PD-L a făcut premeditat o lege a cămătăriei ambiguă

Camera Deputatilor a adoptat, marţi legea privind interzicerea activităţii de cămătărie. Au fost înregistrate 168 de voturi pentru, 98 împotrivă şi 10 abţineri. Secretarul general al PD-L Ioan Oltean acuză PSD şi PNL de iresponsabilitate, pentru votul dat împotriva acestei propuneri legislative.

„Opoziţia în stilul ei caracteristic iresponsabil a votat împotriva acestui act normativ, deşi nimeni n-a contestat necesitatea şi oportunitatea adoptării. Victor Pona (…) ar fi trebuit să fie primul care să susţină adotarea acestui act normativ şi să-şi îndrume colegii să susţină acest act. Din păcate PSD a votat in corpore împotriva acestui act normativ, PNL de asemenea, dând dovadă de o maximă iresponsabilitate”, a declarat Ioan Oltean.

De cealată parte, purtătorul de cuvânt al PSD, Emil Radu Moldovan susţine că PSD a mai propus o astfel de lege a cămătăriei, care, însă, a fost respinsă de guvernul Boc. Totodată, actuala lege este ambiguă şi va crea haos, a mai spus deputatul social-democrat.

Conform noii legi, cămătăria se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Actul normativ stipulează că „prin camătă se inţelege dobânda excesivă, pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut”, iar cămătarul este definit ca fiind „persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete”.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img