duminică, februarie 8, 2026
6.7 C
Baia Mare

Noi percheziţii DIICOT în Sălaj şi Cluj

Sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor lichidatori judiciari, poliţişti şi a unui magistrat, din judeţele Cluj şi Sălaj, au fost „călcate” în dimineaţa zilei de vineri, 26 februarie de către procurorii DIICOT. „În data de 26.02.2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj,împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj efectuează un număr de opt percheziţii pe raza județelor Sălaj și Cluj, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor lichidatori judiciari, poliţişti şi a unui magistrat”, se precizează în comunicatul de presă al Direcţiei. Potrivit sursei citate, se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, dare de mită în formă continuată, cumpărare de influenţă, fals intelectual. „Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au menţionat reprezentanţii DIICOT.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img