sâmbătă, ianuarie 31, 2026
3.7 C
Baia Mare

Microbuz furat din Germania, descoperit la P.T.F. Urziceni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni au indisponibilizat un autoturism marca Ford, în valoare de 115.000 lei, ce figura în bazele de date Interpol ca fiind furat din Germania.

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Urziceni, jud. Satu Mare, au indisponibilizat, ieri dimineață, în jurul orei 10.00, un microbuz marca Ford Tourneo, înmatriculat în Germania, condus de către cetăţeanul german H. Thomas, în vârstă de 39 de ani.
Bărbatul s-a prezentat, la control, pentru efectuarea formalităţilor specifice, iar în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date Interpol ca fiind furat, alertă introdusă în data de 01.08.2017, de către autorităţile din Germania.
Totodată, în urma controlului amănunțit efectuat asupra autoturismului au fost descoperite, în bagajul personal al cetățeanului german, 100 pachete țigări, de proveniență Duty-Free Ucraina, în valoare de 1.550 lei.
În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire la furt și contrabandă, iar autovehiculul marca Ford, an fabricație 2015, în valoare de 115.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img