miercuri, februarie 11, 2026
3.7 C
Baia Mare

METEO: Instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal şi de munte din Maramureş

Instituţia Prefectului a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o informare meteorologică de precipitaţii sub formă de ploaie însemnate cantitativ pentru judeţul Maramureş, valabilă în intervalul 26 mai, ora 12.00 – 27 mai, ora 21.00.

În adresă se menţionează că în acest interval vor fi semnalate ploi, cu caracter de aversă, descărcări electrice şi intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Precipitaţiile sub formă de ploaie vor avea, sâmbătă şi duminică, şi caracter torenţial, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15- 20 l/mp şi izolat 25 l/mp. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată, îndeosebi în zonele de deal şi de munte.

Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea de intervenţie, în sprijinul populaţiei, dacă situaţia o va impune. De asemenea, au fost informaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş.

Au fost dispuse măsurile necesare pentru asigurarea serviciilor de utilitate publică (alimentare cu energie electrică, gaz metan, apă şi canalizare, telefonie etc). Echipe de intervenţie ale acestor societăţi vor interveni pentru a remedia deficienţele care pot surveni, urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, în sistemele de distribuţie proprii.

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor asigura şi secţiunile monitoriza de scurgere a apelor rezultate în urma precipitaţiilor, în zona şanţurilor, rigolelor, văilor şi pâraielor.

Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată de către pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.

R.B.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img