luni, februarie 2, 2026
0.7 C
Baia Mare

Medicii din alte ţări decât cele din UE vor putea profesa în spitalele din România

România deschide graniţele medicilor din alte ţări decât cele din Uniunea Europeană pentru a profesa în sistemul sanitar. Conform noului proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar , medici din ţări terţe UE, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România sau medici beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele UE vor avea dreptul de a profesa în România.

  

“Am avut solicitări ale medicilor din SUA, Israel, Canada de a profesa în sistemul sanitar românesc, dar legislaţia actuală nu ne permite angajarea acestora. Suntem conştienţi că nu putem stopa libera circulaţie a personalului medical, fenomen care se înregistrează la nivel global şi degeaba deblocăm posturi în sistem dacă nu are cine să le ocupe. Din această cauză încercăm flexibilizarea legislaţiei şi căutăm soluţii pentru diminuarea deficitului de personal. Considerăm că această măsură, împreună cu cea în care lăsăm spitalelor posibilitatea de autoguvernare şi retribuire a cadrelor medicale în funcţie de competenţă pot duce la diminuarea acestui fenomen”, a declarat ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi.

Nu oricine va putea, însă, să ocupe un post într-o unitate sanitară românească.   Proiectul de lege, aflat în dezbatere publică, prevede faptul că se vor stabili criterii clare de acceptare a profesioniştilor.  Acestea vor fi elaborate în colaborare cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, prin legislaţie secundară.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img