miercuri, decembrie 31, 2025
-2.3 C
Baia Mare

Mașină fără plăcuțe de înmatriculare condusă de un tânăr maramureșean fără permis

Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat în trafic, în orașul Borșa, un tânăr din Maramureș care conducea un autoturism desi nu deține permis de conducere. Mai mult, mașina nu avea plăcuțe de înmatriculare.

Sâmbătă, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de responsabilitate, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic, pentru control, în orașul Borșa, un autoturism marca Nissan, pe care nu erau aplicate plăcuțe de înmatriculare. Mașina era condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în județul Maramureș. La controlul documentelor, colegii noștri i-au solicitat celui aflat la volan permisul de conducere, însă acesta a declarat că nu deține un astfel de document, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul pe care îl conducea figurează ca având certificatul de înmatriculare suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img